13 septembrie 2006

Ultima zi IPIFF

Day 7
Duminica 10 septembrie 2006
Am ramas la ultima zi din Festival. De dimineata nu am avut prea multe de facut, asa ca ne-am mai plimbat prin Mamaia si am luat pranzul la o terasa.

Seara de gala a inceput la ora 19 la Teatrul National din Constanta.
Printre invitatii care au pasit pe covorul rosu si au urcat pe scena pentru a prezenta si inmana premiile IPIFF s-au numarat regizorul de teatru Alexandru Tocilescu, criticul de film Manuela Cernat, producatorul Dumitru Morosanu, directorul studioului Alexandru Sahia, Marius Iurascu, actorul Nicodim Ungureanu si subsemnatul.

Pe langa Trofeul Marii Negre, acordat celui mai bun lung metraj din Competitie - filmului Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (r. Catalin Mitulescu), cele 2 jurii IPIFF au hotarat sa acorde un premiu special mediumetrajului Marilena de la P7, regizat de Cristian Nemescu. Mie mi-a revenit sarcina de a inmana premiul Adei Solomon, producatoarea filmului.

Motivatia noastra a fost faptul ca filmul (cu o durat de 45 minute), deja prezentat si premiat in numeroase festivaluri internationale, este extrem de greu de incadrat la o sectiune (scurt sau lung metraj). Ada Solomon a declarat ca Marilena? "este un film care a inceput cu gandul, vointa si banii lui Cristian Nemescu" si multumit celor trei oameni de la care a pornit ideea filmului ? Andreea Valean, Catalin Mitulescu si Liviu Marghidan.

Premiul pentru cea mai buna regie i-a fost acordat lui Corneliu Porumboiu pentru A fost sau n-a fost?. Dan Burlac, producatorul executiv al filmului, a spus ca spera ca exemplul lor sa le dea curaj si altora pentru ca "daca iubesti cinemaul se poate face film independent si in Romania."

Alte premii au fost cel pentru Cel mai bun scurt metraj, primit de filmul Lampa cu caciula, regizat de Radu Jude si produs tot de Ada Solomon si o mentiune speciala acordata colectiei de pastile animate Acum este? MAXIMA, regizate si produse de Dinu Adrian Serbescu.

Premiul Alexandu Sahia, destinat unuia dintre filmele prezentate in cadrul Competitiei de scurt metraj si constand in asigurarea productiei unui film documentar sau de scurt metraj i-a revenit productiei Moldova-Film Sasa, Grisa si Ion, semnata de Igor Cobileanski. A mai existat si un premiu oferit de Kodak Cinelabs Romania pentru sustinerea producatorilor independenti care i-a fost acordat filmului One Shot Wonder, regia Catalin Leescu.

Un moment special a fost reprezentat de acordarea celor doua premii de excelenta, prezentate chiar de cei doi oameni care au initiat ideea acestui festival unic in Romania - organizatorul IPIFF, Cristian Zgabercea si producatorul festivalului, regizorul Dinu Tanase.

Unul dintre premiile de excelenta i-a fost inmanat compozitorului Eugen Doga, autorul coloanei sonore a filmului Satra si a altor pelicule semnate Emil Loteanu, Ion Popescu Gopo s.a. Celalalt i-a fost acordat producatorului francez de origine romana Marin Karmitz pentru contributia deosebita la promovarea filmului romanesc in lume.

Ultima seara a Festivalului s-a incheiat cu doua concerte sustinute de ansamblul muzical francez NADARA si trupa muzical-coregrafica COPIII SOARELUI din Chisinau, care a prezentat publicului un recital compus in mare parte din cantece compuse de Eugen Doga pentru coloana sonora a filmului Satra.

Dupa seara de gala, ne-am strans mai multi pe plaja din Mamaia, unde am facut un foc de tabara la care au participat diversi regizori din tanara generatie, dar si producatorul festivalului dl. Dinu Tanase, care ne-a ajutat sa aprindem focul :-)
Am stat cu totii la povesti in jurul ""focului de tabara" pana pe la 3 dimineata.